De 8 ani fără parcul din centrul orașului

La început a fost o casă veche. Aceasta a rămas frumoasă doar în fotografiile despre care își amintesc cei din generațiile care au cunoscut orașul Hațeg atât în expansiune economică cât și în declin. Casa cea veche a sfârșit în delabrare și ca atare treptat dar sigur a dispărut din peisaj. Un fapt regretabil pentru că arhitectura era superbă.

Sunt generațiile hațeganilor care după 1989 au asistat la dispariția industriilor specifice zonei prin intermediul cărora aveau un nivel de trai decent. În aceste cazuri de falimentare avem și vom avea doar ”vinovați fără vină”, care probabil că nu au nici un fel de remușcare.  În cazul lor numai la Judecata de Apoi le vom cunoaște chipul cioplit de trădare față de comunitate și țară.  

Între timp probabil ca o răzbunare a vremurilor pe acel teren și-a făcut loc un parc, evident spre a confirma statutul orașului de zonă cu multă verdeață și peisaje demne de Național Geografic. Am numai amintiri frumoase despre acest parc, din păcate doar cu acestea am rămas.

Îmi amintesc de copilăria mea atunci când împreună cu camarazii de joacă iarna făceam adevărate războaie prin parc și cazemate în zăpada mare care străjuia aleile. Primăvara era cea mai frumoasă pentru că natura înflorea sub privirile noastre. Nu cred că poate fi povestită frumusețea parcului.

Îmi amintesc vara când dimineața era atât de superbă la trezire pentru că vedeam Retezatul dar parcul era poate cel mai frumos decor verde pe care îl puteam admira cu bucurie. O suprapunere fericită pentru oamenii care iubesc natura. Era un parc de tranzit dintr-o parte în alta a orașului. În alt sens pot afirma că făcea parte din mediul ecologic al orașului.

Îmi amintesc că într-un an studenți la Arte au lăsat amintire orașului în acest parc sculpturi. Astfel s-a oferit un farmec în plus acestui loc.

Foarte multe orașe din România își distrug parcurile ori spațiile verzi, pentru tot felul de clădiri care adăpostesc, reclame, tehnologie și corporații. Nici orașul Hațeg nu a făcut excepție în privința aceasta. Este atât de ușor să distrugi spațiile verzi, care oferă frumusețe și aer curat, pentru ca apoi să ridici betoane sau grămezi de fier, unde nu faci altceva decât să promovezi societatea de consum pe baze corporatiste.

Ieri dar și astăzi din construcții se trăia/ trăiește foarte bine, mai ales dacă patronatul știe cum să fie plăcut /preferențial administrațiilor din țară iar în acest caz din nou orașul Hațeg s-a situat în regula stabilită. 
Dacă patronatul din construcții este văzut bine și la nivel județean, poate ajunge favorit la lucrări în regiune și evident pe culmile unui progres demn de cartea recordurilor, atunci când vine vorba despre câștig rapid pe lucrări la fel de animate. Construcțiile preferențiale au devenit baza economiei naționale în acest moment, pentru că sunt susținute total de către autorități.

Și poate pentru a fi în ton cu cei care au dus de râpă industriile într-o zi ne-am trezit cu buldozerele în parc. Un infern alocat spațiului ecologic aflat în fața unui pluton de execuție, aplicat cu sânge rece, pentru simpla vină de a se fi situat în centrul orașului. Acțiunea a fost de-o brutalitate rar văzută, doar în documentarele despre tăierile masive de păduri am mai văzut așa ceva.  

Am asistat la un ”holocaust verde” care s-a petrecut la Hațeg în anii 2008 în plin centru de oraș și probabil că s-a săvârșit pentru a se anunța un alt ”holocaust verde” la nivel de păduri în Retezat, care are loc astăzi, tot prin mijlocirea autorităților românești.

Probabil că la vremea aceea indivizii care au semnat pentru distrugerea parcului și-au argumentat deciziile pe faptul că mai sunt două parcuri în oraș și cel din centrul orașului este doar de tranzit, astfel că poate fi sacrificat.

Nu sunt arhitect, nu sunt nici inspector de mediu, nu lucrez nici în domeniul urbanismului dar ca om aflat ”în simplitate privirii” nu găsesc o explicație rațională pentru sacrificarea acestui parc în vederea unei grămezi de fier în care se impune societatea de consum pe baze corporatiste.

La acea oră orașul Hațeg avea suficiente magazine și depozite de marfă care puteau să satisfacă cererea unei regiuni nu doar a unui oraș. Doar atunci când vrei să șicanezi sau să distrugi comerțul local apelezi la un supermarket. Aceasta nu o spun eu ci mulți alți oameni care se pricep mai bine decât mine la analiza contextului dat.

https://reportajelive.wordpress.com/2012/11/09/cum-a-distrus-un-supermarket-un-oras/

https://irinamonica.wordpress.com/2012/09/28/cum-ne-fac-supermarketurile-mai-saraci/

Dacă acțiunea de distrugere a parcului a avut în intenție acest fapt atunci gravitatea faptei este și mai mare din punct de vedere al moralității.

De câtă imoralitate poți da dovadă să te răzbuni pe comercianții locali încât să ajungi la distrugerea unui parc?

Pe de altă parte aprovizionarea acestei grămezi de fier se face anevoios când este vorba de mașini de mare tonaj. Este o foarte grea încercare pentru șoferi. Orașul nu este mare iar centrul era la vremea existenței parcului cochet.

După ce buldozerele și-au făcut datoria față de administrație și de interesele acesteia în locul parcului, pe o suprafață semnificativă și-a făcut spariția o grămadă de fier. De atunci orașul Hațeg cel puțin în centrul său și-a pierdut farmecul. Și pentru a-l pierde de tot a dispărut și tradiționala librărie. În plus centru este mult mai aglomerat și circulația în vreme de sărbătoare este sufocantă. Aglomerarea de clădiri din centru este irațională pentru un oraș mic. O astfel de ”construcție” o faci undeva la ieșire din oraș sau cel puțin pe un teren unde poți realiza și o parcare mai mare.  

Un alt aspect este sfertul de parc rămas, care suportă cu stoicism emanațiile ”cutiei de chibrituri” așa cum o numesc unii hațegani, pe bună dreptate. O nouă așezare în total contrast cu tradiția orașului, care nu știu dacă are ceva în comun cu planul de urbanism, arhitecura sau mediul înconjurător din oraș. Nici măcar parcarea nu este suficientă în raport cu mașinile oamenilor care vin să consume.  

Ca o situație deloc ciudată, după o vreme corporatiștii care au făcut comerț o vreme acolo și-au arătat limitele și au dat faliment. Astăzi sunt alți comercianți și despre aceștia nu vreau să vorbesc. 

De fapt mie mi-e dor de parc.

Și uite astfel au trecut 8 ani de zile, hațeganii mai pot admira parcul numai în fotografii dar viața societății de consum corporatist merge înainte, toată lumea este ”bucuroasă” și afacerile stretegice în construcții preferențiale și fier vechi ”unicat” merg tot înainte, cu tupeu.

Păcat de parc, tragic este faptul că la vremea aceea reacțiile au fost slabe. De fapt dacă stau să gândesc la rece, cu cinism, cam astfel s-au distrus Fabrica de Bere, Fabrica de Conserve, Abatorul și alte instituții. Cei care au acționat pentru falimentare s-au bazat pe lipsa de reacție a hațeganilor, fie că aceștia erau în administrație, fie că erau cetățeni ai orașului.